Încă te intrebi dacă service-urile auto autorizate sunt doar o risipă de bani și o formă de comoditate? Știm că întrebarea aceasta persistă în mințile multor conducători și proprietari auto. Pentru a oferi un răspuns cât mai obiectiv, ne vom pune în locul celor care nu frecventează un alt fel de service decât cel autorizat.

Skoda, Mercedes, BMW Service Center – care sunt avantajele principale atunci când îți lași mașina pe mâinile lucrătorilor din aceste locuri?

Specialiști și utilaje moderne

În service-urile autorizate ale firmelor constructoare de autotorisme standardele în ceea ce privește calitatea personalului sunt foarte înalte. Doar inginerii și specialiștii cu adevărat pregătiți sunt angajații acestor locuri. Firmele se asigură că mecanicii parcurg periodic cursuri de perfecționare, astfel încât aceștia sunt la curent cu toate inovațiile și specificațiile mașinilor cu care lucrează.

Pentru ca efortul să merite cu adevărat, specialiștii buni trebuie să aibă și utilaje performante și moderne cu care să lucreze. Acesta este un alt avantaj pe care se bazează service-urile autorizate. Tehnologiile de ultimă oră sunt constant introduse în rețele internaționale de service-uri ale unei companii, iar clienții se bucură de ele în cel mai scurt timp.

Ai garanții

Spre deosebire de un service obișnuit, care s-ar putea să nu-ți elibereze nici bon, un service autorizat îți oferă întotdeauna garanții bune de luat în calcul. Fie că este vorba de piese pe care le-ai cumpărat sau un serviciu de care ai beneficiat, producătorii și lucrătorii garantează eficiența acestora. În cazul în care lucrările nu s-au efectuat la cel mai înalt nivel, ai dreptul să reclami acest lucru.

Ai acces la piese originale din întreaga lume

Service-urile autorizate îți vor propune doar piese originale și perfect compatibile cu mașina ta. Dacă acestea nu se vor afla pe stoc, cel mai probabil se vor verifica stocurile celorlalte magazine din țară și din afară și se va organiza livrarea. În cel mai scurt timp, problema va fi rezolvată.